8Tav – de Sonia Kalman

Una dintre cele mai bune cărți publicate în ultimele decenii. Dezinvoltură, realitatea fără filtre sau lentile concave ori convexe, lectură fluidă și antrenantă.

8tav- Sonia Kalman – despre emanciparea femeii

Vorbiți și vorbim cu toții despre emanciparea femeii, ne suflați în cur că avem salarii egale sau chiar mai mari, că pentru noi ați învățat chiar să gătiți sau să porniți o mășină de spălat rufe, ați inventat alternativa concediului maternal cu cel parental, ne-ați dat legi legate de egalitate și hărțuire, dar nu ne-ați
învățat să le folosim și nici teama nu ne-ați scos-o din fire și fibre…
Femeile sunt încă bătute, hărțuite, ucise sau învățate de mici copile că școala nu contează, că important pentru copile este să își găsească un om care să accepte să stea cu ele, cărora să le toarne copii și să devină casnice.
Dependența femeii față de bărbat, încă există la scară largă.
Ne spuneți pe toate posturile de știri că femeile au
luat-o razna și au devenit extremiste, că fac marșuri pentru egalitate, în sânii goi și spuneți că este suficient, că s-a ajuns prea departe, însă în România încă există polițiști care râd și condamnă fete și femei pentru că erau în fustă în momentul în care au fost violate.
Încă există femei în sine care își învață copilele că o palmă primită de la bărbat, înseamnă o greșeală din partea ei, că atâta timp cât ele cresc copiii, ei își pot face de cap cu alte femei, pot bea și își pot bate până la sânge soțiile.
Iată, încă se mai discută dacă avortul trebuie interzis prin lege sau nu.
Mai are sens să mai considerăm în continuare că femeia este, acum, egală bărbatului?
S-a pus vreodată, în orice societate modernă, problema interzicerii bărbatului să mai ejaculeze înăuntrul unei femei fără să o întrebe înainte? Nu cred. Și-atunci?…

Claudia Minela editor

Generația mea, și nu numai, a fost generația scriitorilor cărora nu le-a păsat și i-a durut fix în paișpe de cimitirul vesel format din tradiționaliști care ridicau praful la rang de artă, îl adunau cu mătura de pe jos forțat și îl numeau poezie.
Generația mea, și nu numai, a fost generația care a scris liber despre umanitate, nu despre ideal, iar când a avut chef, a scris și despre asta și a făcut-o bine.
A fost și este generația care … a primit pumni în cap și a mers mai departe cu și mai mare îndârjire, căreia i-au fost aruncate pe jos poeziile și călcate în picioare visele, în numele a ceva ce până și cei de căpătâi, cei experimentați, care trebuia să îi susțină, nu știau cum se numește sau ce să facă.
Este generația care s-a lovit de libertate și a învățat
singură ce să facă cu ea și care nu și-a primit și nici nu își va primi vreodată meritele, ci se mulțumește,
să fie generația liant între pedanții penibili sus-puși în Academie și generația care va veni și nu va mai avea limite datorită generației mele…