Mila – de Mariana Cornea

”Am auzit că mersul de unul singur pe drumul fricii e un privilegiu, carnea înșurubată în templul eliberării, demonii și îngerii, unii harnici, alții întinși doar să creeze impresia de spațiu, spun șarpelui să ducă otrava, dulce otravă a tainelor mele!
Privesc geamul stropit de dorințele și păcatele mele, dar mai ales de perversitatea gândurilor, sfârcurile de atâta deznădejde, încă știu să lovească în viscere, zăgazurile stau să rupă nebunia atât de prelungită, o palmă moale lunecând înainte și înapoi, pletele tale fosforescente, blândețea muntelui înfrigurat, silueta bărbatului-copil ce-mi reprezintă mărul și nimic să prindă diferența dintre noapte și zi iar eu privesc sticla cu pleoapele lăsate între ape și gem adânc, adânc încovoiată de greutatea decretului setențios: orgasm.
Astă seară nu mai plâng, iubire! Undeva, bezmetică și imprudentă, m-am înfipt între noi, un noi stufos, lăsat liber să rămână treaz înlăuntru. Într-o zi, cu siguranță, îți voi spune tot, citindu-ți seara înainte de noapte bună, o poveste cu o ea, fără un el. El este hipnoza saltului vijelios în mâna imaginației, dar chiar și așa, după plecarea mea, mirosul de scorțișoară și mâinile tale calde păreau că…” (continuă să citești achiziționând cartea)