”gându-mi ne-gându-mi” – de Priscila Lipciuc

pentru a intra în posesia cărții, contactați autoarea, Priscila Lipciuc

O lume în care primează altruismul, iubirea de oameni, credința în Dumnezeu și în drumul arătat de El către binefacere, ajutorarea celor nevoiași. Priscila Lipciuc scrie cu suflet de mamă, de femeie, dar mai ales de Om. Este unul dintre mesagerii binelui. Astfel își educă și învață cei patru copii, în spiritul iubirii pentru oameni și pentru ființele necuvântătoare. În adâncul sufletului său a rămas o incurabilă inocentă. Crede că greierului i s-a făcut o nedreptate atunci când a fost acuzat că ,,toată vara-i cu chitara”. Se întreabă retoric – de ce așa? Artiștii care aduc bucurie prin arta lor trebuie să moară de foame? Dacă doriți să aflați povești adevărate despre oameni care-și duc cu demnitate crucea, citiți ,,Gându-mi ne-gându-mi”, volum de debut câștigat la prima ediție a Turnirului de la Roma.

Categorie:

Descriere

Premiul Întâi la Concursul Literar ”Turnirul de la Roma”, ediția I, 2018, secțiunea proză

”Pentru mine eternitatea e un spațiu imens unde, ori încotro te-ai întoarce, vezi fețe zâmbitoare pe care, chiar dacă nu știi de unde le știi, totuși știi că le cunoști. Am aflat dintr-un documentar că dacă ar fi să privești măcar o secundă pe fiecare om de pe Pământ, ți-ar trebui aproximativ 247 de ani ca să-i vezi pe toți. Nu cred că avem șanse să apucăm careva 247 de ani aici pe pământ și e foarte puțin probabil să apucăm măcar jumătate; în plus, mulți dintre noi petrecem mult timp în solitudine sau aproape de…”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.