Poeziile din volumul „Flori de ciulin” demonstrează un condei echilibrat, bun observator al celor ce-l înconjoară – natură, personaje dragi, locuri, obiceiuri, întâmplări din viața familiei auctoriale. Vasile Dumitru a creionat cu măiestrie, folosind un limbaj artistic propriu, aspecte ale copilăriei perpetue a unui sat etern, aparținând Bărăganului anilor ’50, ’60, o latură dominantă a demografiei satului Sudiți. Preocupările sătenilor, întregul angrenaj sufletesc și amintirile sunt puse în mișcare de dorința autorului în a nemuri satul natal, păstrând între coperte o parte din el și, implicit, din Bărăgan, lăsând urmașilor săi un altfel de Sudiți.
Claudia Minela