„Cuburile” Angelei au, și de data aceasta, un prisos de iubire, dincolo de iubirea de sine; e în ele îndoiala, introspecția sinceră din răgazurile lucide ale interiorității. Toate „cuburile” sunt câte un monolog în care poeta se măsoară tăcută cu ea însăși, un monolog în care nu poți ignora finețea observației, rigoarea bine temperată, eleganța stilistică.
Prof. Mărioara Șușnea
