Volumul de versuri ,,Adelante”reprezintă debutul Mirelei Leahu Varga, un debut promițător care se remarcă prin sinceritate, detașare, dragoste pentru natură, autenticitatea mijloacelor artistice folosite.
Poeta-Selenă își creează o lume aparent introvertită, dar deschisă sufletelor care înțeleg că singurătatea reprezintă o parte din noi, un personaj invizibil prezent în viață ca o binecuvântare pentru că ne ajută să trecem prin propriul filtru sentimentele, trăirile, fără influență exterioară, ne ajută să fim noi înșine în cele mai importante momente.
Izvoditoarea Mirela Leahu își găsește în poezie o confidentă astfel încât reușește să-și descopere propriul ego, găsind puntea de trecere către o lume deschizătoare de noi orizonturi spirituale. Autoarea experimentează, caută, se joacă versuind atât în formă fixă, cât și în vers alb, comunicând cu sine.
Felicitări! Drum deschis în lumea poeziei, a ,,visătorilor în serie” care-și ,,adunä făpturile/ din versurile ploii/ își picură sufletul/ în amintirea toamnelor”!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.