fragment din prolog: ,,Hai, iubește-mă! Iubește-mă sănătos, cu parfumul vorbelor curate, fără îndoială, fără răsfăț simulat, cu trecutul și viitorul adunate în prezent, rostogolind momente de vis, multiplicându-le! Iubește-mă cum știi tu să o faci, cu patosul unui jar mocnit, cu adrenalina unui războinic în vijelia luptelor, cu ochii flămânzi de a vedea dincolo de stele și foamea unui prunc în apropierea hranei!
Iubește-mă fără inhibiții și încătușări, fără spectacol grotesc, doar transcendental, fără întuneric, sub streașina luminii, sau dezechilibre în momentele creației!
Iubește-mă simplu, discret, tolerant, echilibrat, energizant, evolutiv, amețitor! Iubește-mă în parfumul teilor, cu reavănul lutului de primăvară între degete, sub ploaia de liliac alb, cu tihna dintre pleoapele scoicilor!
Îmbrățișează-mi inima sub pătura cărămizie a toamnelor și gustă dulceața unui fulg topit între buze coapte de vreme! Iubește-mă!
Eu te voi răsplăti cu puritatea iubirii universale. Iubește-mă atemporal, aprioric, ca o curgere a esenței vii prin mădulare lumești, negândite consonantic, ci alunecate pe gheața adevărurilor pure! Iubirea să fie un elogiu existențial.
Da. Cred că sunt pe cale să mă iert că sunt singură.
De-atâtea ori am gândit că nu sunt o perspectivă tentantă pentru nimeni. Că trupul primează într-o relație, că oglinda mea din casă eliberează o formă eronată, că dincolo de ea este adolescenta înaltă, voluptoasă, cu zâmbet neobosit, resemnată la gura supunerii totale, tentată și temătoare de necunoscut.
Trăiesc din mine, mă hrănesc din mine, pentru că a picurat Dumnezeu, în vasul gol, cunoașterea necesară pentru a mă putea deschide ochilor tuturor semenilor.
Totul se curățise atât de tare, încât nu mai era nimic de spus. Dar El mi-a dăruit atât cât să nu mai gândesc inutilitatea vieții mele. Nimeni nu trăiește degeaba.
Și acela care nu face nimic are rostul lui pentru cei care își privesc sufletul în el, ca într-o oglindă. Poate fi simplă lecție cu locul între cei vii.,,
Recenzii
Nu există recenzii până acum.